Robert Șerban, despre o călătorie a scrisului (S7; Ep 87)
Manage episode 412525567 series 3297286
Scriitorul Robert Șerban povestește despre prima sa poezie scrisă pentru mama lui, când era elev, despre întâlnirea cu Nichita Stănescu, care l-a influențat puternic, despre cum a crescut, practic, printre scriitori și cum a devenit el însuși un scriitori. Cu un palmares în poezie, proză, interviuri, Robert vorbește deschis despre frumusețea lumii văzută prin scris, despre poezia de astăzi și a fiecărei generații. În ziua în care am înregistrat acest episod, a semnat contractul pentru o nouă carte pentru copii, chiar în Ziua Internațională a Cărții pentru Copii (2 aprilie). Nu am ocoli nici subiectul IA și ce schimbări va aduce în paradigma relației autor-cititor.
„Scriitorul Robert Șerban s-a născut la 4 octombrie 1970 la Turnu Severin. Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3) și redactor al revistelor Orizont și Banatul Azi. A publicat peste 25 cărți de beletristică și publicistică, pentru care a primit mai multe premii. Poeziile iau apărut în antologii, reviste ori volume proprii în limbile germană, franceză, engleză, sârbă, maghiară, poloneză, spaniolă, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucraineană, idiș, portugheză etc.” (expressdebanat.ro)
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
108 epizódok